CERTIFICATE DE CONCEDIU MEDICAL
ACORDATE VICTIMELOR ACCIDENTELOR DE MUNCA SI BOLILOR PROFESIONALE
Asiguraţii beneficiază de o indemnizaţie pe perioada în care se află în incapacitate temporară de muncă în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.
Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă datorată accidentelor de muncă şi bolilor profesionale se acordă pe baza certificatului medical eliberat conform dispoziţiilor legale.
În cazul bolilor profesionale sau al accidentelor de muncă, certificatul medical se vizează în mod obligatoriu, prin grija angajatorului, de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, respectiv de casa teritorială de pensii în a cărei rază se află sediul angajatorului sau domiciliul asiguratului.
Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în cazul accidentului de muncă sau al bolii profesionale se suportă în primele 3 zile de incapacitate de către angajator, iar din a 4-a zi de incapacitate, din contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este de 180 de zile în intervalul de un an, socotită din prima zi de concediu medical.
În situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicale şi profesionale a asiguratului medicul curant poate propune prelungirea concediului medical peste 180 de zile.
Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă
Pentru calculul indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, se utilizează numărul de zile lucrătoare din luna în care se acordă concediul medical sau, după caz, se solicită alte drepturi de asigurări sociale.
La stabilirea numărului de zile lucrătoare din luna în care se acordă dreptul de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale se vor avea în vedere prevederile legale cu privire la zilele de sărbători legale în care nu se lucrează.
Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă reprezintă 80% din media veniturilor salariale brute realizate în ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului.
Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă în cazul urgenţelor medico-chirurgicale este de 100% din media venitului lunar asigurat din ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului
În cazul asiguraţilor cu contract individual de asigurare, cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă reprezintă 80% din media venitului lunar asigurat din ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului.
Sumele reprezentand indemnizatii care se platesc de catre angajator asiguratilor se retin de catre acesta din contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, datorata pentru luna respectiva.
Indemnizatiile se platesc pentru numarul de zile lucratoare din duratele exprimate in zile calendaristice ale concediilor medicale Sumele reprezentand indemnizatii platite de catre angajator asiguratilor ,care depasesc cuantumul contributiei datorate de acesta in luna respectiva, se recupereaza din fondul asigurarilor pentru accidente de munca si boli profesionale de la casa teritoriala de pensii pe raza careia se afla sediul sau domiciliul acestuia.
Indemnizatiile pe care angajatorii le achita fara indeplinirea conditiilor legale si pe care acestia le deconteaza cu sistemul asigurarilor pentru accidente de munca si boli profesionale reprezinta sume incasate necuvenit, care constituie debite ce urmeaza sa fie recuperate potrivit reglementarilor legale in vigoare.
Vizarea certificatelor de concediu medical
Certificatele medicale, cu cod de indemnizatie 02 sau 03. eliberate victimelor
accidentelor de munca vor fi completate de angajator, in caseta PLATITOR si vor fi depuse la CJP Braşov pentru a fi vizate ( daca angajatorii au sediul in jud. Galati).
Angajatorii care au sediul social pe raza altor judeţe, vor depune certificatele medicale, pentru a fi vizate, la casele teritoriale de pensii din judeţul respectiv.
In cazul bolilor profesionale, legal declarate cu fisa BP2, angajatorul va completa caseta PLATITOR a certificatelor de concediu medical (cu cod de indemnizatie 04) si le va depune pentru viza la Autoritatea de sanatate publica, în a cărei rază se află sediul angajatorului.