Regulament de organizare si functionare 2020

REGULAMENT – CADRU DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE

AL CASEI JUDEȚENE DE PENSII GALAȚI

DISPOZITII GENERALE

Art.l Casa Judeţeana de Pensii Galați, este organizata şi funcţionează ca serviciu public deconcentrat, în subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice, denumită în continuare CNPP, fiind investita cu personalitate juridică în baza prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare şi a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 118/06.03.2012 privind aprobarea Statutului Casei Naţionale de Pensii Publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.2. Casa Judeteana de Pensii Galați işi desfaşoară activitatea în conformitate cu prevederile legale in vigoare şi cu cele ale prezentului regulament.

Art.3. Casa Judeteana de Pensii Galați se organizează şi funcţionează după un regulament de organizare şi funcţionare propriu, aprobat prin decizie al Directorului Executiv al Casei Judetene de Pensii Galati.

Art.4. Regulamentul de organizare şi funcţionare va cuprinde în mod obligatoriu:

  • dispoziţii generale
  • scopul şi obiectul de activitate
  • personalul şi conducerea
  • structura organizatorică
  • dispoziţii finale

Art.5 Finanţarea cheltuielilor de organizare, funcţionare şi de investiţii ale Casei Judetene de Pensii Galati se asigură de către CNPP, din fondurile repartizate de la bugetul asigurărilor sociale de stat.

ATRIBUŢII GENERALE

Art.6. Casa Judeteana de Pensii Galați, asigură în teritoriu aplicarea unitară a legislaţiei din domeniul pensiilor publice, precum şi din domeniul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale;

Art.7.  Casa Judeteana de Pensii Galați are următoarele atribuţii principale:

  • Asigură evidenţa la nivel teritorial a contribuabililor la sistemul public de pensii şi furnizează CNPP informaţiile necesare gestionării acestora la nivel national;
  • Asigură evidenţa drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale la nivel teritorial, pe baza codului numeric  personal  sau  a codului  intern,  după caz,  şi  furnizează CNPP  informaţiile necesare gestionării acestora la nivel national; codul intern reprezintă codul generat de CNPP pentru acele categorii de persoane pentru care nu a fost atribuit cod numeric personal potrivit legii;

7.3   Incheie contracte de asigurare socială, potrivit legii;

7.4  Furnizează datele necesare pentru certificarea de către CNPP a stagiului de cotizare şi a punctajului pentru fiecare asigurat;

  • Stabileste cuantumul drepturilor de asigurări sociale şi efectuează plata acestora, potrivit legii;
  • Urmăreste încasarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat pentru asiguraţii individuali;

7.7  Realizează activitatea privind executarea creanţelor bugetare, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;

  • Colectează şi virează contribuţiile de asigurări sociale pentru asiguraţii individuali, potrivit legii, fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, prin organele proprii;
  • Reţine şi virează şi alte tipuri de contribuţii, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
  • Ia măsuri, în condiţiile legii, pentru dezvoltarea şi administrarea eficientă a patrimoniului sistemului public de pensii încredinţat, precum şi pentru asigurarea integrităţii acestuia;
  • Stabileste şi plăteste indemnizaţii şi alte drepturi prevăzute în legi speciale, finanţate de la bugetul de stat, în condiţiile legii;
  • Emite decizii de recuperare a drepturilor băneşti încasate necuvenit şi urmăreste recuperarea acestora, în condiţiile legii;
  • Coordonează şi controlează din punct de vedere administrativ activitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă;
    • Asigură execuţia bugetară în plan teritorial şi organizează contabilitatea acesteia;

7.15 Intocmeste şi înaintează CNPP, potrivit legislaţiei în vigoare, contul de execuţie al bugetului asigurărilor sociale de stat în plan teritorial, precum şi al bugetului de stat pentru indicatorii care i-au fost repartizaţi;

  • Asigură datele necesare pentru întocmirea evidenţei participanţilor la fondurile de  pensii obligatorii administrate privat;
  • Îndeplineste obligaţiile care le revin în aplicarea prevederilor acordurilor internaţionale de asigurări sociale la care Romania este parte, precum şi a reglementărilor comunitare în domeniul propriu de competenţă şi asigură plata în străinătate a prestaţiilor în bani, potrivit prevederilor legale în vigoare;

7.18 Distribuie persoanelor îndreptăţite biletele de tratament balnear şi de odihnă, în limita locurilor repartizate;

  • Înregistrează şi soluţionează cereri, sesizări şi reclamaţii, potrivit competenţelor legale;

7.20 Controlează modul în care angajatorii, precum şi instituţiile care efectuează plata drepturilor de asigurări sociale de şomaj respectă dispoziţiile legale privind întocmirea şi depunerea declaraţiei nominale de asigurare şi a obligaţiilor de plată, precum şi respectarea termenelor de depunere;

7.21 Asigură reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti în litigiile în care sunt parte, ca urmare a aplicării dispoziţiilor legale specifice domeniului propriu de activitate, pe baza împutemicirii primite din partea directorului executiv al Casei Judetene de Pensii Galati;

7.22 Asigură întocmirea documentaţiei necesare şi reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti, inclusiv în litigiile privind hotărârile comisiei centrale de contestaţii care au ca obiect deciziile de pensie pe care le-a emis;

7.23 Asigură punerea în executare a hotărârilor instanţelor de judecată, pronunţate inclusiv în litigiile care au avut ca obiect contestarea hotărârilor comisiei centrale de contestaţii;

7.24 Asigură desfăşurarea activităţii de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului propriu, în conformitate cu planul de formare profesională al CNPP;

7.25 Asigură comunicarea cu asiguraţii, contribuabilii şi beneficiarii sistemului public de pensii şi ai sistemului de asigurare la accidente de muncă şi boli profesionale inclusiv cu persoanele care fac obiectul instrumentelor juridice cu caracter international la care Romania este parte, al legilor cu caracter reparatoriu, cu reprezentanţii altor autorităţi sau instituţii, precum şi cu reprezentanţii mass-media;

7.26  Asigură confidentialitatea şi securitatea bazelor de date proprii, întreţinerea şi  protecţia sistemelor automate de calcul şi evidenţă;

7.27 Stabileste şi plăteste drepturile conform legii pentru beneficiarii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi acordă prestaţiile aferente conform prevederilor legale;

7.28 Asigură decontarea cheltuielilor cu reabilitarea medicală şi reconversia profesională şi încheie contracte cu furnizorii de servicii medicale conform prevederilor legale;

7.29 Asigură desfăşurarea activităţii  de  prevenire  în  conformitate  cu  prevederile  legii   şi  ale programelor de prevenire;

  • Asigură evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale comunicate;

7.31   Indeplineşte   rolul   de   instituţie   competentă   în   aplicarea   acordurilor   bilaterale   şi   a regulamentelor de coordonare a sistemelor de securitate socială, pentru domeniul asigurării la accidente de muncă şi boli profesionale;

  • Indeplineste orice alte atribuţii prevăzute de lege, de statutul CNPP, aprobat prin HG nr. 118/2012, modificată şi completată ulterioare, ori stabilite de preşedintele CNPP, potrivit legii.

STRUCTURA ORGANIZATORICA SI FUNCTIONAREA CASEI JUDETENE DE

PENSII GALAȚI

Art.8 In concordanţă cu statul de funcţii aprobat de Preşedintele CNPP Bucuresti, in structura organizatorică a Casei Judetene de Pensii Galati functioneaza:

a.   Compartiment audit

b.   Compartiment juridic

c.   Biroul resurse umane, comunicare şi relaţii publice

d.   Compartiment informatică

e.   Compartiment accidente de muncă şi boli profesionale

f.    Compartiment expertiză medicală
g.   Serviciul economic

      g.1. Compartiment financiar-contabilitate

      g.2. Compartiment arhiva

      g.3. Compartiment achizitii publice

      g.4. Compartiment gestiune bilete tratament       

h. Serviciul evidenta contribuabili

      h.1. Compartiment asigurati in sistemul privat de pensii

i. Serviciul stabiliri prestatii

      i.1. Compartiment stabilire si verificare calcul prestatii

      i.2. Birou pensii internationale

j. Serviciul plati prestatii

      j.1. Compartiment plati pensii internationale

k. Casa Locala de Pensii Tecuci

CONDUCEREA CASEI JUDETENE DE PENSII GALATI

                       DIRECTORUL EXECUTIV

Art.9 Casa  Judeteana de Pensii Galați este condusa de un director executiv si ajutat, dupa caz, de doi directori executivi adjuncti. Acestia isi desfasoara activitatea în baza prezentului regulament şi a prevederilor legale în vigoare.

Art.l0 Directorul executiv şi directori executivi adjuncţi, îndeplinesc atribuţiile stabilite prin fişa postului aprobată de către Presedintele CNPP, răspund in faţa preşedintelui CNPP de întreaga activitate pe care o desfăşoară şi pentru neajunsurile constatate in activitatea institutiei.

Art.11 Directorul executiv al Casei Judetene de Pensii Galati este ordonator terţiar de credite şi se subordonează conducerii CNPP.

Art.12. Atribuţiile odonatorului tertiar de credite pot fi delegate printr-un act administrativ, directorului executiv adjunct al Directiei economice, evidenţă contribuabili sau după caz directorului executiv adjunct al Directiei stabiliri şi plăţi prestaţii, in cazul absenţei motivate a directorului executiv, cauzata de concediul de odihna sau de incapacitatea temporara de muncă.

Art.13. Atribuţii principale ale directorului executiv sunt următoarele:

  1. Să asigure conducerea intregii activităţi a casei teritoriale, in calitatea sa de ordonator terţiar de credite;
  2. Directorul executiv în exercitarea atribuţiilor sale, emite decizii;
  3. Să asigure organizarea, conducerea,  gestionarea şi administrarea,  în condiţiile  legii, a integrităţii patrimoniului casei teritoariale de pensii;

4. Să elaboreze şi să aplice politici şi strategii specifice în măsură să asigure desfăşurarea în condiţii performante a activităţii curente şi de perspectivă al Casei Judetene de Pensii Galati, în concordanţă cu deciziile CNPP în vederea punerii în aplicare a obiectivelor specifice;

  • Numeşte şi revocă din funcţie personalul al Casei Judetene de Pensii Galati aflat sub conducerea sa, în condiţiile legii, cu excepţia directorilor executivi adjuncţi;
  • Să promoveze, să sancţioneze şi să concedieze personalul Casei Judetene de Pensii Galati,  cu respectarea dispoziţiilor legale;
  • Să stabilească şi să urmărească realizarea atribuţiilor de serviciu, pe compartimente, ale personalului angajat, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al Casei Judetene de Pensii Galati, precum şi obligaţiile profesionale individuate de muncă ale personalului de specialitate;
  • Să acţioneze pentru îndeplinirea prevederilor bugetului anual de venituri şi cheltuieli al Casei Judetene de Pensii Galati,  iniţiind programe şi măsuri eficiente pentru o  bună gestiune,  in condiţiile reglementărilor legale în vigoare;

9. Să respecte atribuţiile  prevăzute de  legislaţia finanţelor publice pentru ordonatorii de credite;

10.   Să angajeze şi să utilizeze fondurile în limita creditelor bugetare aprobate, pe baza bunei gestiuni financiare;

  1. Să reprezinte  Casa Judeteana de Pensii Galați în raporturile cu terţii;
  2. Să elaboreze planul de acţiune pentru situaţii speciale, cu informarea conducerii CNPP;
  3. Să respecte prevederile legale în vigoare referitoare la păstrarea secretului/confidenţialităţii asupra datelor, informaţiilor şi documentelor referitoare la activitatea al Casei Judetene de Pensii Galati;
  4. Să  încheie  acte juridice  în  numele  şi  pe  seama al Casei Judetene de Pensii Galati,  conform competenţelor sale;
  5. Să   prezinte   conducătorului   ierarhic   superior   situaţia   economico-financiară   a Casei Judetene de Pensii Galati, modul de realizare a obiectivelor şi indicatorilor, a proiectelor şi programelor asumate, inclusiv măsurile pentru creşterea performanţei;
  6. Să stabilească şi să ia măsuri privind protecţia muncii, pentru cunoaşterea de către salariaţi a normelor de securitate a muncii şi pentru asigurarea pazei instituţiei;
  1. Să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru personalul al Casei Judetene de Pensii Galati, sub rezerva legalităţii lor;
  2. Să aplice normele de gestiune, regulamentele de organizare şi de funcţionare şi procedurile administrative unitare;
  3. Să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu şi obiectivelor de către personalul angajat/numit în funcţie;
  4. Supraveghează  şi  controlează  elaborarea,  actualizarea,  rectificarea,  execuţia  şi  analiza bugetului    asigurărilor sociale de stat;
  5. Asigură colectarea şi virarea contribuţiilor de asigurări sociale pentru asiguraţii individuali, potrivit legii;

22.Asigură   elaborarea   obiectivelor   fundamentale,   obiectivelor  derivate   şi   a   obiectivelor individuale;

  • Supraveghează şi controlează respectarea strictă a prevederilor bugetelor aprobate;
  • Asigură fundamentarea proiectului de strategie financiară al Casei Judetene de Pensii Galati;
  • Supraveghează şi controlează întocmirea şi transmiterea la termen a bilanţului contabil, precum şi a altor situaţii şi raportări solicitate de conducerea CNPP;
  • Dispune măsuri în vederea recuperării pagubelor produse, în conformitate cu normele legale în vigoare;
  • Asigură comunicarea cu asiguraţii, contribuabilii şi beneficiarii sistemului public de pensii, ai sistemului de asigurare la accidente de muncă şi boli profesionale, din romania şi din străinătate, inclusiv cei care fac obiectul legilor cu caracter special, cu reprezentanţii altor autorităţi   sau   instituţii,   cu   reprezentanţii   organizaţiilor   teritoriale   ale   pensionarilor, sindicatelor, patronatelor, precum şi cu reprezentanţii mass-media;

28.   Îndeplineşte atribuţii referitoare la sistemul pensiilor obligatorii administrate privat

  • Asigură aplicarea, la nivel teritorial, a regulamentelor europene de coordonare a sistemelor       de securitate socială şi a instrumentelor juridice cu caracter international din domeniul securităţii sociale la care romania este parte, potrivit competenţelor stabilite de legislaţia în vigoare şi de preşedintele CNPP.
  • Organizează, structural şi procesual, activităţile din cadrul Casei Judetene de Pensii Galati;
  • Organizează, în condiţiile prevăzute de lege, împreună cu directorul executiv adjunct cu atribuţii în domeniul economic, evidenţă contribuabili, efectuarea periodică a inventarierii patrimoniului;
  • Urmăreşte valorificarea rezultatelor inventarierii periodice efectuate, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
  • Dispune  măsurile  necesare bunei  funcţionări al Casei Judetene de Pensii Galati, în                               condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare;
  • Coordonează, controlează şi evaluează activitatea directorilor executivi adjuncţi
  • Asigură aplicarea reglementărilor legale în vigoare şi a măsurilor stabilite în domeniul selecţiei, încadrării, salarizării, promovării, evaluării şi sancţionării personalului;

37.    Întocmeşte fişele de  post, precum şi fişele de evaluare a performanţelor profesionale individuale pentru personalul din subordine nemijlocită, aprobă fişele de post şi vizează fişele de evaluare a performanţelor profesionale individuale pentru  personalul subordonat directorilor executivi adjuncţi;

  • Organizează,  urmăreşte şi asigură,  împreună cu directorii executivi adjuncţi,  realizarea indicatorilor de performanţă stabiliţi;
  • Elaborează studii şi întocmeşte analize şi sinteze în  legătură cu modul de realizare a indicatorilor de performanţă;
  • Asigură aplicarea întocmai şi la timp, în cadrul Casei Judetene de Pensii Galati, a deciziilor luate de conducerea CNPP;
  • Asigură respectarea strictă a organigramelor, statelor de funcţii şi de personal aprobate, a regulamentului de organizare şi funcţionare, precum şi a regulamentului intern;
  • Coordonează  analiza  sistemului   informatic  şi  a  celui  informational  din  cadrul Casei Judetene de Pensii Galati şi înaintează conducerii CNPP propuneri  în vederea îmbunătăţirii acestora;
  • Asigură perfecţionarea profesională continuă a personalului;
  • Rezolvă conflictele de competenţă apărute în cadrul Casei Judetene de Pensii Galati;
  • Asigură, în plan teritorial, gestionarea sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale precum şi cel de prevenire a acestora;
  • Organizează controlul financiar preventiv în cadrul Casei Judetene de Pensii Galati;
  • Exercită alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare sau stabilite de conducerea CNPP, pentru domeniul său de competenţă.

                                       DIRECTORUL EXECUTIV ADJUNCT

Art.14   Directorii  executivi   adjuncţi   se  subordonează  directorului  executiv,   respectiv presedintelui CNPP.

Art.15  Directorii  executivi  adjuncti  îndeplinesc  obligaţiile  prevăzute  în  fişa  postului, aprobatâ de preşedintele CNPP.

Art.16   Directorul  executiv  adjunct  al  Direcţiei  economice,  evidenta contribuabili, are urmatoarele atribuţii principale:

  1. Înlocuieşte directorul executiv, în lipsa acestuia şi preia sarcinile delegate de către acesta, prin decizie;
  2. Să asigure organizarea, conducerea, gestionarea şi administrarea,  în condiţiile  legii,  a integrităţii patrimoniului aferent activitatii pe care o coordonează;
  3. Să elaboreze şi să aplice politici şi strategii specifice în măsură să asigure desfâşurarea în condiţii performante a activităţii curente şi de perspectivă a Casei Judetene de Pensii Galati, în concordanţă cu deciziile CNPP în vederea punerii în aplicare a obiectivelor specifice;
  4. Să stabilească şi să urmărească realizarea atribuţiilor de serviciu, pe compartimente, ale personalului angajat din subordine, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al Casei Judetene de Pensii Galati, precum şi obligaţiile profesionale individuale de muncă ale personalului de specialitate;
  5. Să acţioneze pentru îndeplinirea prevederilor bugetului anual de venituri şi cheltuieli al Casei Judetene de Pensii Galati,  iniţiind  programe  şi măsuri eficiente pentru o  bună gestiune,  in condiţiile reglementărilor legale în vigoare;
  6. Să respecte atribuţiile prevăzute de legislaţia finanţelor publice pentru ordonatorii de credite;
  7. Să angajeze şi să utilizeze fondurile în limita credite lor bugetare aprobate, pe baza bunei gestiuni financiare;
  8. Să elaboreze planul de acţiune pentru situaţii speciale, cu informarea directorului executive;
  9. Să prezinte conducătorului ierarhic superior situaţia economico-financiară al Casei Judetene de Pensii Galati, modul de realizare a obiectivelor şi indicatorilor, a proiectelor şi programelor asumate, inclusiv măsurile pentru creşterea performanţei;
  10. Să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru personalul    din subordine, sub rezerva legalităţii lor;
  11. Să aplice normele de gestiune, regulamentele de organizare şi de funcţionare si procedurile administrative unitare;
  12. Să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu şi obiectivelor de către personalul angajat/numit în funcţie din subordine;
  13. Organizează, coordonează şi evaluează activitatea compartimentelor: financiar contabilitate; gestiune bilete de tratament; evidenţă contribuabili; arhivă; achiziţii publice.
  14. Organizează activităţile financiar- contabile şi activităţile administrative;
  15. Asigură fundamentarea solicitărilor de credite bugetare;
  16. Elaborează şi transmite, la termenele stabilite, proiectul anual al bugetului asigurărilor sociale de stat (capitolul de cheltuieli) şi al bugetului de stat;
  17. Asigură încadrarea strictă a prevederilor bugetelor aprobate;
  18. Organizează şi răspunde de înregistrarea în contabilitate, la zi, cronologic şi sistematic a tuturor operaţiunilor ce decurg din activitatea casei teritoriale de pensii;
  19. Asigură, lunar, întocmirea balanţei de verificare;
  20. Organizează şi asigură elaborarea, actualizarea, rectificarea, execuţia şi analiza bugetelor în cadrul casei teritoriale de pensii, conform prevederilor legale în vigoare;
  21. Asigură întocmirea şi transmiterea la CNPP, la termenele stabilite, a contului de execuţie bugetară şi a bilanţului contabil;
  22. Asigură legătura permanentă cu organele financiar – bancare;
  23. Colaborează cu ANAF la regularizarea contribuţiei datorate de contribuabili, conform legii, precum şi la îndeplinirea altor atribuţii prevăzute de lege;
  24. Întocmeşte proiectul de operaţiuni care vor fi supuse controlului financiar contabil, conform normelor în vigoare;
  25. Organizează şi răspunde de activitatea casieriei, conform normelor în vigoare;
  26. Organizează şi coordonează activitatea de acordare a biletelor de tratament, conform legii şi repartiţiilor elaborate/transmise de CNPP;
  27. Urmăreşte   exercitarea   controlului   financiar   preventiv,   conform   legii,   asupra   tuturor operaţiunilor financiar-contabile;
  28. Urmăreşte  încadrarea  în  indicatorii  bugetului asigurărilor sociale  şi  bugetului  de  stat, repartizaţi de CNPP;
  29. Asigură efectuarea de analize şi prognoze bugetare;
  30. Organizează activitatea de înregistrare şi evidenţă a contribuabililor ;

31.Asigură   realizarea   indicatorilor   de   performanţă   stabiliţi   pentru   compartimentele   din subordine;

  • Elaborează  studii,  întocmeşte  analize  şi  sinteze  in  legătură  cu  modul  de  realizare  a indicatorilor de performanţă;
  • Asigură efectuarea periodică a inventarierii patrimoniului;
  • Organizează şi urmăreşte prelucrarea şi valorificarea rezultatelor inventarierilor periodice efectuate, potrivit legii;
  • Asigură,   în   conformitate   cu   prevederile   legale,   arhivarea,   conservarea   şi   păstrarea documentelor   fmanciar-contabile,   a   documentelor   necesare   determinării   stagiului   de cotizare, precum şi a  documentelor necesare stabilirii şi plăţii prestaţiilor de asigurări sociale;
  • Coordonează  şi   urmăreşte  respectarea  prevederilor  legale   în  domeniul  achiziţiilor  de materiale, bunuri şi servicii;
  • Urmăreşte creşterea eficienţei şi eficacităţii utilizării resurselor alocate (financiare, umane, materiale, etc.);
  • Organizează, îndrumă şi controlează activitatea privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a contribuţiilor de asigurări sociale, conform legii
  • Asigură gestionarea bazei de date privind asiguraţii sistemului public de pensii, pe baza declaraţiilor lunarepreluate de la angajatori, a declaraţiilor individuale de asigurare şi a contractelor de asigurare;
  • Coordonează activitatea de înregistrare a datelor din declaraţiile privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, conform dispoziţiil or legale;
  • Coordonează activitatea de încheiere şi înregistrare a contractelor de asigurare, în condiţiile legii;
  • Organizează, îndrumă şi controlează activitatea de urmărire a respectării termenelor de plată a contribuţiilor de asigurări socialedatorate precum  şi activitatea de calcul a majorărilor de întârziere şi înregistrarea corectă a acestora, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
  • Organizează activitatea de înregistrare în sistem informatic a contribuţiei de asigurări sociale datorată de asiguraţii individuali, conform dispoziţiilor legale;
  • Organizează şi urmăreşte activitatea de evidenţiere separata a debitelor şi de  regularizare a contribuţiei datorate de asiguraţii individuali,conform legii;
  • Organizează activităţile privind eliberarea la cerere a adeverinţelor privind datele necesare determinarii stagiului de cotizare şi punctajului realizat, conform legii şi dispoziţiilor CNPP;
  • Coordonează  şi   urmăreşte  întocmirea  situaţiilor  necesare  reflectării   în  contabilitate  a debitelor constatate, aferente asiguraţilor individuali;
  • Fundamentează şi prezinta directorului executiv proiectele de decizii pentru activităţile
    desfăşurate în cadrul activitatii pe care o coordonează;
  • Stabileşte obiectivele derivate şi obiectivele  individuale pentru activităţile şi structurile
    conduse;
  • Coordonează, controlează şi evaluează activitatea şefilor compartimentelor din subordine;
  • Îndrumă metodologic şi controlează activitatea caselor locale de pensii din cadrul casei teritoriale de pensii, în limitele domeniului său de competenţă;
  • Iniţiază acţiuni pentru creşterea eficienţei şi eficacităţii activităţilor desfăşurate în cadrul
    compartimentelor din subordine;
  • Organizează şi coordonează informatizarea activităţilor conduse, conform strategiei CNPP;
  • Elaborează proiectul organizării structurale şi organizării procesuale pentru activităţile pe care le coordonează;
  • Întocmeşte fişele  de  post,  precum  şi  fişele de  evaluare a performanţelor profesionale individuale, pentru personalul din subordine ;
  • Supraveghează şi controlează întocmirea corectă şi transmiterea raportărilor la termenele şi în condiţiile stabilite;
  • Îndeplineşte  alte  atribuţii  prevăzute  de  dispoziţiile  legale  în  vigoare  sau  stabilite  de
    directorul executiv, din domeniul său de competenţă.

Art.17. Directorul executiv adjunct al Direcţiei stabiliri şi plăţi prestaţii are urmatoarele atribuţii principale:

  1. Să asigure organizare, conducerea, gestionarea şi administrarea, în condiţiile  legii, a integrităţii patrimoniului direcţiei pe care o coordonează;
  2. Să elaboreze şi să aplice politici şi strategii specifice în măsură să asigure desfâşura-rea în condiţii performante a activităţii curente şi de perspectivă a Casei Judetene de Pensii Galati, in concordanta cu deciziile CNPP în vederea punerii în aplicare a obiectivelor specifice;
  3. Să stabilească şi să urmărească realizarea atribuţiilor de serviciu, pe compartimente, ale personalului angajat din subordine, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al casei teritoriale de pensii, precum şi obligaţiile profesionale individuale de muncă ale personalului de specialitate;
  • Să elaboreze planul de acţiune pentru situaţii speciale, cu informarea directului executiv;
  • Să   prezinte   conducătorului   ierarhic   superioar   modul   de   realizare   a   obiectivelor   şi indicatorilor,  a  proiectelor şi  programelor asumate,  inclusiv  măsurile  pentru  creşterea performanţei;
  • Să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru personalul din subordine, sub  rezerva legalităţii lor;
  • Să aplice normele de gestiune, regulamentele de organizare şi de funcţionare şi procedurile administrative unitare;
  • Să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu şi obiectivelor de către personalul din subordine;
  • Organizează, coordonează şi evaluează activitatea de stabiliri prestaţii, pensii internaţionale plăţi prestaţii şi pensii internaţionale.
  • Organizează activitatea de stabilire, evidenţă şi plată a pensiilor, precum şi a altor drepturi de asigurări sociale în romania şi strainătate;
  • Organizează şi răspunde de preluarea şi soluţionarea, în conditiile legii, a dosarelor de pensionare, verificarea acestora şi emiterea, în termenul prevăzut de lege, a deciziilor de admitere sau respingere a cererilor de pensionare;
  • Răspunde de emiterea, în termenul prevăzut de lege, a deciziilor de admitere sau respingere a cererilor de pensionare;
  • Asigură verificarea dosarelor de pensii in cazul reclamaţiilor şi întocmirea documentaţiilor de soluţionare;
  • Organizează,  îndrumă şi controlează evidenţa, soluţionarea conform  legii şi verificarea dosarelor de pensii venite prin transfer de la alte judeţe, precum şi emiterea deciziilor de preluare în plată;
  • Asigură şi răspunde de informatizarea activităţilor de stabilire şi plată a prestaţiilor;
  • Asigură verificarea şi testarea programelor informatice utilizate la stabilirea sau modificarea drepturilor de pensie şi informează periodic directorul executiv cu privire la funcţionarea programelor;
  • Întocmeşte studii, analize, sinteze în legătură cu modul de aplicare a legislaţiei în domeniul condus;
  • Răspunde de gestionarea bazei de date a pensionarilor sistemului public de pensii şi a beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi speciale;
  • Asigură preluarea corectă în baza de date a pensionarilor, a CNP-ului (codului numeric personal), cfp (cod  fel  pensie),  dip  (data  înscrierii   la  pensie),  a celorlalte  elemente  necesare organizării evidenţei complete a beneficiarilor şi a prestaţiilor în plată;
  • Urmăreşte  verificarea  periodică a  compatibilităţii  dintre  diferitele tipuri  de  pensii  sau prestaţii, precum şi dintre acestea şi salariu;
  • Asigură arhivarea, conservarea şi păstrarea dosarelor de pensii şi a celorlalte documente rezultate din activitatea direcţiei conduse;
  • Colaborează cu compartimentul juridic, precum şi cu compartimentul comunicare şi relaţii publice, la soluţionarea scrisorilor, reclamaţiilor, contestaţiilor şi sesizărilor adresate direct sau prin intermediul altor instituţii în legătură cu activităţile direcţiei conduse, la întocmirea de note de prezentare către conducerea CNPP;
  • Organizează şi răspunde de toate operaţiunile referitoare la plata drepturilor, reţinerilor pe baza titlurilor executorii, reluarea, suspendarea, încetarea şi modificarea de drepturi;
  • Asigură exportul prestaţiilor, în condiţiile legii şi convenţiilor încheiate în acest scop;
  • Răspunde de aplicarea întocmai a convenţiilor încheiate de CNPP cu Compania Naţională Poşta Română S.A. şi instituţiile financiar – bancare, pentru plata pensiilor;
  • Organizează evidenţa taloanelor de pensie restituite lunar de poştă;
  • Organizează evidenţa drepturilor pe suport de hârtie şi informatizat;
  • Coordonează, controlează şi evaluează activitatea şefilor compartimentelor din subordine;
  • Fundamentează   necesarul   de   credite   pentru   acoperirea   cheltuielilor   efectuate,    prin compartimentul plăţi prestaţii;
  • Asigură aplicarea, la nivel teritorial, a regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială   şi a instrumentelor juridice cu caracter international din domeniul securităţii sociale la care romania este parte, potrivit competenţelor stabilite de legislaţia în vigoare şi de preşedintele casei naţionale de pensii publice
  • Fundamentează şi prezinta directorului executiv proiectele de decizii pentru activităţile desfaşurate în cadrul activitatii din subordine ;
  • Stabileşte obiectivele derivate şi obiectivele individuale pentru activităţile şi structurile conduse;
  • Intocmeşte fişele  de  post,  precum şi  fişele de evaluare a performanţelor profesionale individuale, pentru personalul din subordine;
  • Iniţiază acţiuni pentru creşterea eficienţei şi eficacităţii activităţilor desfaşurate în cadrul compartimentelor din subordine;
  • Elaborează  proiectul  organizării  structurale  şi  organizării  procesuale  pentru  activităţile compartimentelor din subordine;
  • Supraveghează şi controlează întocmirea şi transmiterea raportărilor la termenele  şi în condiţiile stabilite;
  • Indeplineşte alte  atribuţii  prevăzute de dispoziţiile  legale  în vigoare sau stabilite de directorul executiv, din domeniul său de competenţă.

     COMPARTIMENTELE DIN STRUCTURĂ

           COMPARTIMENTUL AUDIT

Art.18. Atribuţii principale:

  1. Realizează auditul de sistem, auditul performanţei şi auditul de regularitate in cadrul Casei Judetene de Pensii Galati;
  2. Asigură obiectivitatea şi consilierea, destinate să îmbunătăţească sistemul şi activităţile Casei Judetene de Pensii Galati;
  3. Sprijină îndeplinirea obiectivelor casei teritoriale de pensii, priiitr-o abordare sistematică şi
    metodică, prin care se evaluează şi se îmbunătăţeşte eficacitatea sistemului de conducere
    bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor administrării;
  4. Auditează   sistemele   de   management   financiar,   inclusiv   contabilitatea   şi   sistemele
    informatice aferente;
  5. Auditează, cel puţin o data la 3 ani, următoarele:
  6. Vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale;
  7. Constituirea veniturilor publice,  respectiv modul  de autorizare şi stabilire a titlurilor de creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;
  8. Sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia;
  9. Sistemul de luare a deciziilor;
  10. Sistemele de conducere, precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme;
  11. Sistemele informatice.
  12. Desfaşoară acţiuni de auditare ad-hoc, respectiv misiuni de audit public intern cu caracter
    exceptional, necuprinse in planul anual de audit public intern;
  13. Elaborează proiectul planului anual de audit public intern;
  14. Efectuează activităţi de audit public intern, pentru a evalua dacă sistemele de management
    financiar  sunt  transparente   şi   sunt  conforme   cu   normele   de   legalitate,   regularitate,
    economicitate, eficienţă şi eficacitate;
  15. Informează Compartimentul Audit public din cadrul CNPP despre recomandările neînsuşite
    de către conducătorul Casei Judetene de Pensii Galati, precum şi despre consecinţele acestora;
  16. Elaborează raportul trimestrial şi anual al activităţii de audit public intern;
  17. Asigură identificarea erorilor, risipei, gestiunii defectuoase, fraudelor, propunând măsuri şi
    soluţii pentru recuperarea pagubelor şi sancţionarea celor vinovaţi;
  18. În   cazul   identificării   unor   iregularităţi   sau   posibile   prejudicii,   raportează   imediat
    conducătorului casei teritoriale de pensii;
  19. Auditează toate activităţile desfaşurate de Casa Judeteana de Pensii Galați cu privire la utilizarea fondurilor publice (indiferent de natura juridică), precum şi la administrarea patrimoniului public;
  20. Creează şi întreţine baze de date centralizate privind activitatea desfăşurată şi rezultatele
    activităţii de audit;
  21. Urmăreşte realizarea măsurilor dispuse ca urmare a controalelor efectuate de organele
    abilitate ale Curţii de Conturi şi ale CNPP;
  22. Asigură  colectarea,  de   la conducătorii  compartimentelor  funcţionale  din  cadrul Casei Judetene de Pensii Galati, a datelor privind realizarea indicatorilor de performanţă stabiliţi de CNPP, verificarea realităţii acestora, centralizarea şi înaintarea raportului lunar la CNPP, la termenele stabilite;
  23. Analizează, lunar, gradul de realizare şi cauzele care conduc la nerealizarea indicatorilor de
    performanţă stabiliţi şi propune directorului executiv măsuri în consecinţă;
  24. Participă la acţiuni tematice de control dispuse de conducerea CNPP, acţiuni solicitate de
    organele de stat sau acţiuni dispuse de conducerea Ministerului Muncii, Familiei şi Justitie
    Sociale;
  25. Raportează  periodic  asupra  constatărilor,   concluziilor  şi   recomandărilor  rezultate  din
    activităţile de audit;
  26. Îndeplineşte alte atribuţii  prevăzute de dispoziţiile  legale  în  vigoare sau  stabilite de
    conducerea CNPP sau al Casei Judetene de Pensii Galati, din domeniul său de competenţă.

                 COMPARTIMENTUL JURIDIC

Art.19. Atribuţii principale:

  1. Reprezintă interesele Casei Judetene de Pensii Galati în faţa instanţelor competente a judeca litigiile de asigurări sociale, de contencios administrativ, civile şi/sau penale, comerciale, la judecata acestora in prima instanţă sau în căi de atac;
  2. Avizează pentru legalitate toate deciziile emise de conducerea Casei Judetene de Pensii Galati;
  3. Avizează pentru legalitate toate contractele încheiate de conducerea Casei Judetene de
    Pensii Galați;
  4. Indrumă şi sprijină personalul Casei Judetene de Pensii Galati, în vederea aplicării unitare a legislaţiei în domeniul asigurărilor sociale, pensiilor şi altor drepturi de asigurări sociale;
  5. Elaborează, la solicitarea compartimentelor de specialitate avize privind aplicarea  corectă a
    legislaţiei din  domeniul  pensiilor şi   legislaţiei  muncii,  după caz,  la solicitarea  petenţilor
    (persoane   fizice,   agenţi  economici,   ministere,   alte   instituţii   publice,  etc.),   precum   şi  a
    compartimentelor si serviciilor din structura Casei Judetene de Pensii Galati;
  6. Avizează  pentru   legalitate  înfiinţarea  popririlor  asupra  drepturilor  de  pensie  cuvenite
    pensionarilor aflaţi în evidenţa Casei Judetene de Pensii Galati;
  7. Informează conducerea Casei Judetene de Pensii Galati asupra actelor normative noi apărute în Monitorul Oficial, ce privesc sistemul public de pensii, precum şi cele care au legătură cu obiectul de activitate al acestor instituţii;

8. Participă la acţiunea de sistematizare, simplificare şi îmbunătăţire a legislaţiei în domeniul pensiilor şi altor drepturi de asigurări sociale;

9. Intocmeşte rapoarte periodice privind activitatea desfăşurată, pe care le înaintează directorului executiv şi Direcţiei generale juridice si control din cadrul CNPP.

  1. Participă la comisiile la care este necesară opinie juridică, precum şi în cadrul comisiilor de
    disciplină, comisiilor paritare.
  2. Vizează  răspunsurile emise de celelalte compartimente de specialitate în cazul plângerilor
    prealabile si emite puncte de vedere şi opinii juridice la solicitările compartimentelor din cadrul
    Casei Judetene de Pensii Galati;
  3. Indruma şi controlează acţiuninile privind recuperarea creanţelor Casei Judetene de Pensii Galati provenite din drepturi de pensie încasate necuvenit;
  4. Certifica pentru legalitate, ordinele şi deciziile emise de conducerea Casei Judetene de Pensii Galati, în exercitarea atribuţiilor ce revin acesteia, precum şi protocoalele, contractele şi alte acte emise de Casa Judetena de Pensii Galați;
  5. Asigură conform legislaţiei în vigoare, reprezentarea corectă, onestă şi deplină a intereselor
    instituţiei în faţa instanţelor de judecată, indiferent de rangul acestora la toate termenele de
    judecată în toate fazele procesuale respectând întocmai procedura de soluţionare a litigiilor în
    care Casa Judetena de Pensii Galați este parte şi utilizând toate căile legale de atac;
  6. Colaborează   cu    celelalte    compartimente    funcţionale,    pentru    recuperarea   sumelor
    reprezentând drepturi de pensie încasate necuvenit;
  7. Colaborează cu direcţia economică si cu direcţia pensii cu privire la reţinerile din drepturi de
    pensii pe care CNPP şi Casa Judetena de Pensii Galați le efectuează în calitate de terţ poprit;
  8. Constată faptele pe care legea le califică infracţiuni şi întocmeşte, pentru cazurile respective,
    plângeri penale;
  1. Intocmeşte situaţii, informări, referate şi rapoarte solicitate de conducerea Casei Judetene de Pensii Galati şi de Direcţia generală juridică si control din cadrul CNPP;
  2. Indeplineşte alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare sau stabilite de Direcţia generală juridicăsi control din cadrul CNPP sau de directorul executiv, din domeniul său de
    activitate.

COMPARTIMENTUL INFORMATICĂ

Art.20. Atribuţii principale:

  1. Monitorizează funcţionarea subsistemului informatic la nivelul Casei Judetene de Pensii Galati şi respectarea standardelor de exploatare stabilite de CNPP;
  2. Asigură testarea, implementarea şi predarea în exploatare a produselor – program realizate de CNPP;
  3. Asigură administrarea reţelelor de calculatoare ale Casei Judetene de Pensii Galati;
  4. Asigură asistenţa tehnică pentru gestionarea bazelor de date privind asiguraţii sistemului public de pensii, respectiv, a pensionarilor sistemului public de pensii şi a beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi speciale;
  5. Asigură instruirea personalului în vederea utilizării corecte a calculatoarelor şi a produselor – program omologate, pe baza instrucţiunilor emise de CNPP;
  6. Urmăreşte programarea şi executarea activităţii de mentenanţă la calculatoarele din dotare,
  7. Asigură fundamentarea dotărilor cu echipamente de prelucrare date;
  8. Asigură efectuarea lunară a copiilor de siguranţă pentru datele gestionate la nivelul Casei Judetene de Pensii Galati;
  9. Asigură suportul tehnic pentru transmisia datelor necesare consolidării bazei de date naţionale a CNPP;
  10. Oferă consultanţă în relaţia cu BANCA, cu privire  la gestionarea aplicaţiei  informatice utilizate în cazul exportului de prestaţii;
  11. Transpune lunar în serverele locale aplicaţiile informatice transmise de CNPP referitoare la date privind plăţile de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;
  12. Asigură implementarea acestor aplicaţii informatice prin transmiterea datelor în aplicaţiile locale;
  13. Elaborează programe locale şi monitorizează implementarea şi buna funcţionare a acestora, necesare eficientizării activităţii compartimentelor din institute;
  14. Îndeplineşte alte atribuţii stabilite prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare sau de directorul executiv, din domeniul său de activitate.

BIROUL RESURSE UMANE, COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Art.21. Atribuţii principale pentru resurse umane:

1. Biroul resurse umane stabileşte strategia generală privind organizarea şi coordonarea activităţii de resurse umane şi gestiune de personal pentru Casa Judeteana de Pensii Galați, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

  • Raspunde de   solicitările   referitoare   la   modificarea   structurii   organizatorice,   încadrări, avansări, promovări, sancţionări, suspendări, încetarea raporturilor de serviciu şi de muncă, în condiţiile legii;
  • Asigură elaborarea tematicilor necesare susţinerii concursurilor pentru ocuparea posturilor
    vacante şi temporar vacante;
  • Aplică criteriile de promovare al personalului contractual şi al funcţionarilor publici, potrivit
    legii;
  • Verifică întocmirea fişelor de pontaj, ţine evidenţa concediilor medicale, a concediilor de
    odihnă, a concediilor fără plată aprobate, a absenţelor nemotivate şi a orelor suplimentare
    efectuate;
  • Gestionează deciziile emise de directorul executiv, în realizarea atribuţiilor ce îi revin;
  • Ţine evidenţa îndeplinirii  condiţiilor de  pensionare  a personalului  din  cadrul  Casei Judetene de Pensii Galati;
  • Gestionează evidenţa evaluării anuale a personalului;
  • Solicită, centralizează şi asigură evidenţa fişelor de post, pentru personalul din cadrul
    Casei Judetene de Pensii Galati şi le distribuie sub semnătură;
  • Asigură completarea dosarelor în vederea solicitării drepturilor de  indemnizaţie pentru
    cresterea copilului de până la 2 ani conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
    148/2005  privind  susţinerea  familiei  în  vederea creşterii copilului,  cu  modificările  şi
    completările ulterioare;
  • Întocmeşte anual ştatul de funcţii şi îl transmite CNPP pentru aprobare, conform legii;
  • Întocmeşte şi transmite la termenele stabilite, informări, raportâri şi alte situaţii solicitate de
    Prefectură , conducerea CNPP, etc.;
  • Eliberează   şi   ţine   evidenţa   legitimaţiilor  de   serviciu,   a   legitimaţiilor  speciale   şi   a
    ecusoanelor;
  • Întocmeşte, împreună cu celelalte compartimente, programul de stagiu pentru funcţionarii
    publici debutanţi;
  • Întocmeşte,  păstrează şi actualizează dosarele  profesionale ale funcţionarilor publici şi
    păstrează confidenţialitatea datelor cu caracter personal ;
  • Întocmeşte,   actualizează   şi   transmite   electronic   Inspectoratului   Teritorial   de   Muncă,
    Registml general de evidenţă a salariaţilor în format electronic.
  • Intocmeşte, împreună cu celelalte compartimente, programarea concediilor de odihnă şi
    urmăreşte efectuarea acestora în concordanţă cu programarea aprobată;
  • Asigură participarea salariaţilor la programele de instruire şi perfecţionare profesională;
  • Colaborează, în gestionarea funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici din cadrul Casei
    Judeţene de Pensii Galați, cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
  • Eliberează adeverinţe ce atestă vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor    pentru
    angajaţii Casei Judetene de Pensii Galati, după data de 01.01.2011.

21.Verifică, pe domeniul său de competenţă, temeinicia reclamaţiilor, sesizărilor şi contestaţiilor adresate conducerii Casei Judetene de Pensii Galati de către personalul din aparatul acesteia şi face propuneri pentru soluţionare;

  • Intocmeşte lucrări şi situaţii recapitulative pentru plata prin sistemul electronic a salariilor, şi
    altor drepturi băneşti ale salariaţilor, conform prevederilor legale în vigoare, în colaborare cu
    compartimentul fmanciar – contabilitate;
  • Verifică încadrarea în limitele fondului de salarii prevăzut în bugetul asigurărilor sociale de
    stat, aprobat pentru Casei Judetene de Pensii Galati;
  • Organizează concursurile din cadrul Casei Judetene de Pensii Galati şi supune spre aprobare conducerii componenţa comisiilor de concurs şi de contestaţii, potrivit legii;
  • Asigură, potrivit legii, secretariatul comisiilor de încadrare şi promovare a personalului din
    cadrul Casei Judetene de Pensii Galati;
  • Asigură depunerea jurământului de către funcţionarii publici nou încadraţi, în termenul
    prevăzut de lege;
  • Asigură respectarea normelor în vigoare privind salarizarea personalului din cadrul Casei Judetene de Pensii Galati;
  • Intocmeşte rapoarte şi materiale informative cu privire la domeniul său de activitate;
  • Ţine evidenţa depunerii declaraţiilor de avere, de interese şi incompatibilităţi şi întocmeşte
    Registrul declaraţiilor de interese şi Registrul declaraţiilor de avere;
  • Are atribuţii de consiliere etică şi de monitorizare a respectării normelor de conduită,
    potrivit legii;
  • Indeplineşte  alte  atribuţii  prevăzute  de  dispoziţiile  legale  în  vigoare  sau  stabilite de
    directorul executiv, din domeniul său de activitate.

Art.22. Atribuţii principale pentru comunicare si relatii publice:

  1. Asigură întreaga activitate de comunicare şi relaţii cu publicul în cadrul Casei Judetene de Pensii Galati;
  2. Asigură promovarea imaginii Casei Judetene de Pensii Galati, monitorizează mass-media locală şi întocmeşte raportârile stabilite;
  3. asigură liberul acces la informaţiile de interes public.
  4. Inregistrează, soluţionează, centralizează şi raportează, în colaborare cu compartimentele de
    specialitate din cadrul Casei Judetene de Pensii Galati, sesizările, petiţiile, scrisorile şi memoriile repartizate, In termenul prevăzut de lege;
  5. Asigură, prin intermediul activităţii ghişeelor de relaţii cu publicul, întreaga activitate de
    preluare, verificare şi înregistrare a cererilor, dosarelor, solicitărilor etc;
  6. Gestionează Registrul de petiţii al Casei Judetene de Pensii Galati;
  7. Soluţionează petiţiile electronice primite, având obligaţia administrării adresei de petiţii
    electronice, comunicând raspunsurile fie prin poşta electronică
  8. Asigură respectarea programului de lucru cu publicul, stabilit conform prevederilor legale in
    vigoare şi dispoziţiilor conducerii CNPP;
  9. Afişează în spaţiile de lucru cu publicul, informaţii utile, de larg interes pentru participanţii
    la sistemul public de pensii;
  10. Acordă consultanţă persoanelor care solicită sprijin în soluţionarea unor probleme specifice
    domeniului propriu de activitate,  inclusiv reprezentanţilor asociaţiilor de pensionari, ai
    organizaţiilor sindicale şi patronale;
  11. Pune la dispozitia celor interesaţi,   cererile tip, alte formulare tipizate, necesare solicitării
    diferitelor tipuri de prestaţii;
  12. Asigurarea programului de lucru cu publicul conform prevederilor HG nr. 1723/2004 cu
    modificările şi completările ulterioare.
  13. Asigură primirea şi  înregistrarea solicitărilor (cererilor) privind  informajule-de. interes
    public;
  14. Asigură evaluarea primară a solicitărilor şi stabilirea naturii informaţiei solicitate (informaţie
    comunicată din oficiu, furnizabilă la cerere sau exceptată de la liberul acces);
  15. Redactează răspunsuri către solicitanţi, împreună cu infonnaţia de interes public sau cu
    motivaţia întârzierii ori a respingerii solicitării, în condiţiile legii;
  16. Identifică şi actualizează informaţiile de interes public care sunt exceptate de la accesul
    liber, potrivit legii;
  17. Asigură transmiterea solicitărilor la structurile competente din cadrul Casei Judetene de Pensii Galati, în cazul în care informaţia solicitată nu este dintre cele care se comunică din oficiu;
  18. Asigură infonnarea solicitantului, în termenele prevăzute de normele în vigoare, în cazul în
    care informaţia solicitată este identificată ca fiind exceptată de la accesul liber;
  19. Ţine evidenţa răspunsurilor şi a chitanţelor remise de solicitanţi privind plata costurilor de
    copiere a materialelor solicitate;
  20. Asigură disponibilitatea în format scris sau format electronic a informaţiilor comunicate din
    oficiu precum şi organizarea şi funcţionarea punctului de informare – documentare;
  21. Actualizează permanent site-ul instituţiei cu noutăţile legislative şi alte informaţii de interes
    general;
  22. întocmeşte raportul anual privind accesul la informaţiile de interes public;
  23. Furnizează ziariştilor, prompt şi complet, orice informaţie de interes public care priveşte
    activitatea Casei Judetene de Pensii Galati;
  24. Acordă, fără discriminare, în termen de cel mult două zile de la înregistrare, acreditarea
    ziariştilor şi a reprezentanţilor mass – media;
  25. Informează în timp util şi asigură accesul ziariştilor la activităţile şi acţiunile de interes
    public organizate de Casa Judeteana de Pensii Galați;
  26. Asigură, periodic sau de fiecare data când activitatea Casei Judetene de Pensii Galati prezintă
    interes  public   imediat,  difuzarea  de  comunicate,   informări  de  presă,   organizarea  de
    conferinţe de presă, interviuri sau briefinguri;
  27. Difuzează ziariştilor dosare de presă  legate de evenimente sau de activităţi ale  Casei Judetene de Pensii Galati;

COMPARTIMENTUL EXPERTIZĂ MEDICALĂ

Art.23. Activitatea reţelei teritoriale de expertiză medicalăeste structurată pe două nivele, după cum urmează:

I. Compartimentul de expertiză medicală are rol de coordonator al cabinetelor medicale -Atribuţii principale exercitate:

  1. Analizează  şi centralizează   solicitările de prelungire a concediului medical peste 183
    zile, în cazul persoanelor recuperabile, înaintează propunerile către INEMRCM;
  2. Coordonează,  îndrumă şi  controlează întreaga activitate de expertiză medicală din
    subordine şi asigură aplicarea legislaţiei şi normelor tehnice în vigoare;
  3. Centralizează şi analizează evoluţia morbidităţii cu incapacitate temporară de muncă de
    durată şi invaliditate din teritoriu;
  4. Elaboreaza studii şi efectuează cercetări privind fenomenul   de invaliditate şi cauzele acestuia, în vederea adoptării măsurilor de prevenire şi recuperare a capacităţii de muncă;
  5. Intocmeşte  situaţiile  statistice  solicitate  de  conducerea Casei Judetene de Pensii Galati, INEMRCM, CNPP;
  6. Asigură formarea profesională continuă a personalului;
  7. Asigură informatizarea activităţilor proprii, conform strategiei CNPP.

II. Cabinetul de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă

Atribuţii principale:

  1. Avizează prelungirea concediului medical peste 90 zile, pentru situaţiile prevăzute de lege la propunerea medicului curant;
  2. Prezintă  şefului  serviciului  de  expertiză  medicală  şi  recuperare  a  capacităţii  de  muncă solicitările de avizare a concediului medical peste 183 zile, pentru analizare, centralizare şi trmitere către INEMRCM;
  3. Avizează reducerea timpului de lucru cu !4 din durata normală, la propunerea medicului curant;
  4. Avizează programul individual de recuperare şi stabileşte durata tratamentului balnear;
  5. Examinează solicitanţii pensiei de invaliditate, confruntă starea clinică cu diagnosticul şi emite decizia medicală asupra capacităţii de muncă;
  6. Efectuează revizuirea medicală a pensionarilor de invaliditate;
  7. Dispune efectuarea investigaţiilor sociale în situaţiile impuse de lege;
  8. Participă la întocmirea programului de  recuperare şi  urmăreşte aplicarea acestuia pentru recuperarea capacităţii de muncă a pensionarilor de invaliditate din evidenţă;
  9. Stabileşte programul individual de recuperare pentru recuperarea capacităţii de muncă pentru asiguraţii care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale;
  10. Urmăreşte şi verifică modul în care asiguraţii respectă programele de recuperare a capacităţii de muncă;

11.Propune suspendarea dreptului la prestaţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în cazul în care asiguraţii nu respectă sau nu urmează programul individual de recuperare;

  1. Intocmeşte   situaţiile   statistice   solicitate   de   conducerea   Casei Judetene de Pensii Galati,   de INEMRCM şi CNPP;
  2. Indeplineşte   orice   alte   atribuţii   specifice   activităţii   de   expertiză   medicală,   în   limitele competenţelor profesionale prevăzute de dispoziţiile legate în vigoare.

COMPARTIMENTUL ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

Art.24. Atribuţii principale:

  1. Desfaşoară activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale,   in scopul
    îmbunătăţirii activităţii privind securitatea şi sănătatea în muncă, la locul de muncă;
  2. Acţionează, prin diverse forme şi mijloace de educare şi comunicare,in scopul prevenirii
    accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; activitatea de prevenire, în funcţie de priorităţile specifice structurii economice şi administrative ale fiecărui judeţ;
  3. Implementează   programul-cadru   de   prevenire   şi   raportează   CNPP,   prin   indicatorii   de
    performanţă, activităţile desfăşurate;
  4. In funcţie de priorităţile stabilite la nivelul fiecărui judeţ, desfăşoară activitatea de consiliere a
    angajatorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
  5. Consiliază angajatorii şi recomandă, prin programele de lucru, măsuri de prevenire;
  6. Analizează rezultatele anterioare şi consiliază angajatorii cu privire la metodele de prevenire
    ale riscurilor profesionale;
  7. Asigură evidenţa modului de acordare a prestaţiilor şi serviciilor de asigurare pentru accidente
    de muncă şi boli profesionale;
  8. Asigură evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, precum şi a cheltuielilor
    generate de acestea;
  9. Verifică formularele pentru înregistrarea accidentelor de muncă – FIAM şi întreprinde acţiunile
    necesare, în caz de neconcordanţe în înregistrări;

11.     Verifică datele din fişele de declarare a bolilor profesionale BP2 şi acţionează în cazul unor
neconcordanţe ale înregistrărilor;

12.   Asigură   procesarea   formularelor   europene   şi   a   documentelor  justificative   în   vederea
rambursării costurilor prestaţiilor în natură acordate lucrătorilor migranţi;

13.     Desfâşoară activitatea privind decontarea prestaţiilor în natură pentru lucrătorii migranţi care
au suferit accidente de munca şi boli profesionale;

14.    Primeşte    formularele     comunitare,     verifică     informaţiile    şi    operează    rambursările
corespunzătoare, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

  1. Realizează   schimbul   electronic   de   date   în   aplicarea   Regulamentului   nr.   883/2004   şi
    Regulamentului nr. 987/2009 privind coordonarea sistemelor de securitate socială în calitate de
    instituţie competentă;
  2. Eliberează documentele  portabile,  stabilite  de  regulamentele de securitate socială pentm
    domeniul accidente de muncă şi boli profesionale;
  3. Primeşte cererile, verifică îndeplinirea condiţiilor legale şi întocmeşte documentele pentru
    acordarea prestaţiilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
  4. Analizează dosarele şi propune în condiţiile  legii, plata compensaţiilor pentru    atingerea
    integrităţii celor care au suferit accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale, despâgubiri în caz
    de deces şi rambursări de cheltuieli;
  5. Propunere suspendarea dreptului la prestaţiile de asigurare, în cazurile întemeiate, conform
    dispoziţiilor legale în vigoare;
  6. Desfâşoară activităţile necesare în vederea recuperării funcţionale a asiguraţilor, protezării,
    reorientării şi reconversie, în vederea reintegrării profesionale pentru cei care au suferit accidente de
    muncă şi boli profesionale;
  7. Asigură activitatea de  recuperare  funcţională,  în  vederea  reintegrării  profesionale  pentru
    persoanele care au suferit accidente de muncă şi boli profesionale, prin INEMRCM;
  8. Vizează certificatele de concediu medical, rezultate in urna unui accident de muncă sau a unei
    boli profesionale si verifica modul de calcul al indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca, in vederea decontarii sumelor rezultate, catre angajatori;
  9. Incheie          contracte          de          furnizare          de          servicii         medicale          cu
    secţiile/clinicile/compartimentele/cabinetele de medicina muncii/boli profesionale aflate în structura
    spitalelor;
  10. Primeşte documentaţia şi o verifică, în vederea decontării serviciilor medicale prestate în
    cazurile de accidente de muncă şi boli profesionale;
  11. Asigură asistenţă şi consultanţă contribuabililor, în vederea recuperării indemnizaţiei pentru
    incapacitate temporară de muncă;
  12. Asigură   legătura   cu   Casa   de   Asigurări   de   Sănătate,   în   vederea   derulării,   conform
    reglementărilor în vigoare, a procedurii de decontare, atât pentru cazurile de accident de muncă cât
    şi pentru cazurile de boli profesionale;
  13. Colaborează cu structurile şi instituţiile publice şi private în domeniul său de competenţă;
  14. Organizează şi gestionează baza de date privind asiguraţii pentru accidente de muncă şi boli
    profesionale şi asigură caracterul confidential al acesteia;
  15. Constată contravenţiile şi aplică sancţiuni potrivit legii;
  16. Răspunde, în limita competenţelor legale, la adresele sau petiţiile formulate pentru domeniul
    asigurării la accidente de muncă şi boli profesionale;
  17. Indeplineşte alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare sau stabilite de conducerea
    CNPP, din domeniul său de activitate;

COMPARTIMENTUL FINANCIAR CONTABILITATE

Art.25 Atribuţii principale:

  1. Fundamentează propuneri privind proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi
    propuneri de fundamentare a indicatorilor specifici cu finanţare din bugetul de stat;
  2. Urmăreşte şi  răspunde de realizarea  indicatorilor bugetului asigurărilor sociale de stat,
    repartizaţi conform legii;
  3. Asigură informatizarea activităţilor proprii, conform strategiei CNPP ;
  4. Întocmeşte   notele  contabile,   în  baza  documentelor justificative   primite  de   la  celelalte
    compartimente;
  5. Emite ordinele de plată şi virează, la termenele stabilite, sumele necesare achitării drepturilor
    de pensii şi a altor indemnizaţii către beneficiarii din ţară şi străinătate
  6. Asigură şi răspunde de păstrarea şi arhivarea documentelor serviciului;
  7. Asigură ca achiziţionarea de materiale şi echipamente să se facă cu încadrarea în fondurile
    aprobate;
  8. Îndeplineşte atribuţiile stabilite de normele în vigoare în domeniul gestionării bunurilor şi
    valorilor ;
  9. Întocmeşte cererile de credite lunare, pe capitole de cheltuieli şi surse de fmanţare şi le
    înaintează la CNPP;
  10. Înregistrează creditele repartizate şi răspunde de utilizarea lor, în conformitate cu prevederile
    legale referitoare la destinaţia şi modul de folosire a creditelor bugetare;
  11. Întocmeşte şi transmite în termen către CNPP conturile de execuţie lunară pentru bugetele
    administrate şi bilanţurile trimestriale;
  12. Urmăreşte încasarea veniturilor la contracte şi declaraţii de asigurare, bilete de tratament,
    tarife, centralizează şi contabilizează veniturile încasate;
  13. Contabilizează Anexa B, primită lunar de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ;
  14. Urmăreşte, centralizează şi contabilizează clieltuielile efectuate din bugetul asigurărilor sociale
    de stat, bugetul de stat, fondul asigurărilor pentru accidente de munca si boli profesionale, fondul de stimulente;
  15. Efectuează, în condiţiile legii, plata compensaţiilor pentru  atingerea integrităţii celor care au suferit accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale, despăgubiri în caz de deces şi rambursări de cheltuieli;
  16. Ţine evidenţa sintetică şi analitică a cheltuielilor efective şi a plăţilor efectuate din bugetul
    asigurărilor sociale de stat, bugetul de stat, fondul de accident;

17.    Ţine evidenţa analitică a debitelor din bilete de tratament

  1. Ţine evidenţa sintetica, pe vechime,  a debitelor din pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
    la bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul de stat
  2. Exercită controlul financiar preventiv, conform normelor in vigoare;
  3. Acordă sau refuză, după caz, în condiţiile legii, viza de CFP ;
  4. Efectuează cheltuielile, cu respectarea normelor privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi
    plata cheltuielilor instituţiilor publice, potrivit OMFP nr. 1792/2002;
  5. Urmăreşte şi verifică încasările şi plăţile efectuate în numerar prin casieria Casei Judetene de Pensii Galati,  în conformitate  cu  prevederile  legale,  asigurând  şi evidenţa contabilă a acestor operaţiuni;
  6. Efectuează inventarierea patrimoniului conform  legii, urmăreşte şi înregistrează mişcarea
    mijloacelor fixe şi achiziţionarea obiectelor de inventar;
  7. Fundamentează propunerile de investiţii, reparaţii capitale la mijloacele fixe şi de achiziţionare
    a obiectelor de inventar;
  8. Asigură recepţia cantitativă şi calitativă, precum şi evidenţa consumurilor pe categorii;
  9. Gestionează bunurile şi valorile, în conformitate cu reglementările legale;
  10. Intocmeşte şi transmite organelor în drept, la termenele stabilite,raportările statistice conform
    legii;
  11. Asigură calcularea, acordarea şi contabilizarea drepturilor de personal, calculul viramentelor
    aferente salariilor către diferitele fonduri, precum şi întocmirea declaraţiilor privind obligaţiile
    de plată către acestea, potrivit normelor în vigoare;
  12. Virează, la termenele stabilite, sumele constituind obligaţii ale Casei Judetene de Pensii Galati;

30.    Indeplineşte alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare sau stabilite de directorul
executiv  adjunct  al   Direcţiei  economice,  evidenţă contribuabili  sau  de  către  directorul
executiv, în legătură cu obiectul de activitate al serviciului.

                                 COMPARTIMENTUL ARHIVA

Art. 26. Atribuţii principale pentru arhive:

  1. Elaborează propuneri privind îmbunătăţirea nomenclatorului arhivistic al institutiei;
  2. Elaborează propuneri pentru îmbunătăţirea fluxului documentelor si dosarelor arhivate,  in
    interiorul Casei Judetene de Pensii Galati;
  3. Asigură evidenţa tuturor documentelor intrate şi  ieşite din depozitul de arhivă,    pe  baza
    registrului de evidenţă curentă;
  4. Asigură preluarea anuală a documentelor create la compartimentele institutiei, conform unei
    programări prealabile, pe bază de inventariere şi proces – verbal;
  5. Realizează operaţiunile de ordonare şi inventariere a documentelor neordonate şi fară evidenţe,
    aflate în depozite, indiferent de provenienţa lor;
  6. Asigură predarea documentelor propuse pentru topit la unităţile de colectare a hârtiei, însoţite de
    o copie după confirmarea Arhivelor Naţionale, secţia judeţeană;
  7. Cercetează documentele din depozite, în vederea eliberării copiilor şi certificatelor solicitate de
    cetăţeni, pentru dobândirea unor drepturi, to conformitate cu legislaţia în vigoare;
  8. Organizează depozitul  de  arhivă  şi  sistematizează  documentele  după criterii  stabilite  în
    prealabil, conform prevederilor legislaţiei în domeniu;
  9. Respectă măsurile de protecţie a muncii şi P.S.I.;
  10. Nu permite accesul persoanelor străine în arhivă;
  11. Asigură in permanenţă securitatea spaţiilor de arhivă, în condiţiile legii;

12. Indeplineşte alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare sau stabilite de conducerea
Casei Judetene de Pensii Galati, din domeniul său de competenţă.

COMPARTIMENTUL GESTIUNE BILETE DE TRATAMENT

Art.27. Atribuţii principale:

  1. Întocmeşte, dacă este cazul, situaţia privind necesarul de locuri în staţiuni de tratament şi odihnă şi o înaintează CNPP;
  2. Asigură evidenţa cererilor pentru bilete de tratament;
  3. În limita numărului de locuri repartizate, distribuie bilete de tratament, conform normelor şi
    criteriilor stabilite de CNPP;
  4. Calculează contribuţiile datorate de beneficiarii biletelor de tratament şi întocmeşte dispoziţia de încasare către casierie;
  5. Stabileşte debite, în cazul calculării greşite a contribuţiei plătite de beneficiarii   biletelor de
    tratament, comunică deciziile de debit şi ia măsuri de recuperare;
  6. Măreşte ca fiecare beneficiar să primească un singur bilet de tratament în cursul unui an calendaristic;
  7. Răspunde de valorificarea biletelor de tratament primite prin repartiţie;
  8. Colaborează cu organizaţiile de pensionari şi cu organizaţiile sindicale reprezentative la nivel teritorial/beneficiarilor,  în  vederea  îmbunătăţirii  activităţii  privind  repartiţia  biletelor  de tratament;
  9. Gestionează carnetele cu formularele de bilete de tratament;
  10. Întocmeşte şi transmite la CNPP solicitările de suplimentare a repartiţiei, dacă este cazul;
  11. Întocmeşte şi transmite la CNPP situaţiile statistice solicitate;
  12. Asigură informatizarea activităţilor proprii, conform strategiei CNPP;
  13. Îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare sail stabilite de directorul executiv  adjunct  al  Direcţiei  economice,  evidenţă contribuabili,  ori  de  către  directorul executiv, în legătură cu obiectul de activitate al compartimentului.

SERVICIUL EVIDENŢĂ CONTRIBUABILI

ART.28. Atribuţii principale:

  1. Primeste documentele, schimba informatii privind modul de completare a contractelor de asigurare sociala, conform  legii  si verifica documentele prezentate de asigurati,  in vederea inregistrarii acestora;
  2. Inregistreaza, semneaza si elibereaza contractele de asigurare sociala, in baza Legii nr. 263/2010, conform prevederilor legale;
  3. Arhiveaza dosarele contractelor de asigurare sociala, in format pe hârtie si le completeaza, permanent, cu acte aditionale aferente, notificari, instiintari, somatii, etc. conform prevederilor legale;
  4. Elibereaza, la cerere, adeverintele privind stagiul de cotizare pentru asiguratii individuali, conform legii;
  5. Inregistreaza actele aditionale cu privire la modificarea venitului asigurat, precum si a cuantumului contributiei de asigurari sociale, cu respectarea prevederilor legale;
  6. Verifica fisele financiare ale asiguratilor si le regleaza, atunci este cazul;
  7. Notifica asiguratii debitori, in situatia in care nu sunt indeplinite obligatiile care decurg din calitatea lor de asigurati;
  8. Rezilieaza contractele de asigurare sociala, oricand din initiativa asiguratului, precum si din initiativa Casei Judetene de Pensii Galati, in cazul neplăţii contributiei de asigurari sociale, conform legii;
  9. Intocmeste decizii privind rezilierea contractului de asigurare sociala din initiativa Casei Judetene de Pensii Galati, conform legii.
  10. Elibereza adeverintele de incetare a contractelor de asigurare, pentru persoanele care, la data solicitării, nu mai detin calitatea de asigurat;
  11. Informeaza, in scris, de la intrarea in vigoare a unui act normativ de modificare a cadrului legal privind contractul de asigurare socială, natura şi data de la care intervin modificările, a asiguratilor, in termenul legal;
  12. Asigura realizarea indicatorilor de performanţă stabiliţi, la nivelul serviciului;
  13. Asigura coroborarea datelor din contractele de asigurare cu datele din documentele de plata ale acestora;
  14. Colaboreaza la recuperarea contributiilor catre bugetul de asigurari sociale;
  15. Opereaza in sistem adeverintele obtinute de catre asigurati de la ANAF, conform Ordinului
    nr. 3093/2014 si elibereaza adeverintele de stagiu aferente;
  16. Pastreaza si elibereaza, in baza procesului verbal, carnetele de munca, care se regasesc in
    arhiva serviciului, conform legii in vigoare;
  17. Primeste documente si schimba informatii privind indeplinirea conditiilor stipulate in Legea
    nr. 186/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, verifica documentele prezentate de catre
    acestiacare stau la baza incheierii contractelor de asigurare sociala;
  18. Opereaza proforma privind perioadele completate de asigurati in contracte;
  19. Emite fisa de calcul privind perioadele continue sail disparate, solicitate;
  20. Inregistreaza, semneaza si elibereaza contractele de asigurare sociala si actele aditionale
    aferente, in baza Legii nr. 186/2016, conform prevederilor legale;
  21. Emite dispozitii de incasare;
  22. Întocmeste, potrivit competenţelor, rapoartele privind activitatea serviciului si alte situatii,
    adrese, referate, etc.;
  23. Întocmeşte, actualizează şi administrează registrul angajatorilor la nivel judeţean, conform
    metodologiei stabilite de CNPP;
  24. Asigură evidenţa lunară a asiguraţilor pentru care angajatorii depun declaraţii nominale de
    asigurare;
  25. Verifică corectitudinea completării atât pe suport de hârtie, cât şi pe suport electronic, a
    declaraţiilor privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul
    asigurărilor sociale de stat, depuse de angajatori;
  26. Solicită angajatorilor rectificarea declaraţiei nominale de asigurare, în cazul în care aceasta
    este incompletă sau eronat întocmită;
  • Asigură  lunar  înregistrarea  datelor din  declaraţiile  nominale  de  asigurare  depuse  de
    angajatori;
  • Recepţionează şi prelucrează lunar datele primite pe suport electronic de la direcţiile de
    muncă judeţene, în ceea ce priveşte constituirea stagiului de cotizare al persoanelor aflate în
    creştere copil;
  • Recepţionează şi prelucrează datele primite de la angajatori, in ceea ce priveşte încadrarea
    locurilor de muncă în condiţii deosebite şi speciale, în baza avizului acordat de Inspectoratul
    Teritorial de Muncă;
  • Gestionează baza de date privind asiguraţii sistemului public de pensii, pe baza declaratiilor
    nominale de asigurare lunare preluate de la angajatori;
  • Asigură distribuirea către asigurati a documentelor privind stagiul de cotizare şi punctajul
    realizat, conform procedurilor stabilite de C.N.P.P.;
  • Asigură la cerere distribuirea adeverinţei privind datele necesare determinării stagiului de
    cotizare şi a punctajului mediu către asigurati, catre casele locale de pensii din tara si din municipiul Bucuresti, precum si catre alte institutii ale statului conform prevederilor legale;

34.   Asigură evidenţa stagiilor de cotizare emise şi distribuite, conform procedurilor stabilite de
CNPP;

 

35.  Asigură, pe de o parte, preluarea în sistem informatic a datelor referitoare la eventuate
nepotriviri semnalate cu ocazia certificării individuale, iar pe de altă parte, soluţionarea în mod
operativ şi certificarea corectă a stagiului de cotizare şi a punctajului realizat;

  • Indeplineşte atribuţii referitoare la sistemul pensiilor obligatorii administrate privat;
  • Asigură evidenţa sumelor datorate la bugetul asigurărilor sociale de stat din declaraţiile depuse de angajatori şi colaborează la recuperarea lor, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
  • Intocmeşte,   potrivit   competenţelor,   situaţii,   informări,   referate   şi   rapoarte   privind
    activităţile desfăşurate;
  • Intocmeşte,   potrivit  competenţelor  avute   în   aplicarea   regulamentelor  comunitare   de
    coordonare a sistemelor de securitate socială, formulare de notificare a respingerii cererii de
    emitere a formularului Al;
  • Asigură informatizarea activităţilor proprii, conform strategiei stabilite de C.N.P.P.;
  • Asigură,   în   conformitate   cu   prevederile   legale,   arhivarea,   conservarea   şi   păstrarea
    documentelor necesare determinării stagiului de cotizare;
  • Respectă prevederile legale în vigoare referitoare la păstrarea secretului/confidenţialităţii
    asupra datelor, informaţiilor şi documentelor referitoare la activitatea serviciului;
  • Respectă normele de P.S.I, şi protecţia muncii conform legislaţiei în vigoare;
  • îndeplineşte  alte  atribuţii  prevăzute  de  dispoziţiile  legale  în  vigoare  sau  stabilite  de
    directorul institutiei, din domeniul său de competenţă;
  • Asigură realizarea indicatorilor de performanţă stabiliţi, la nivelul serviciului;
  • Păstrează şi eliberează, în baza procesului verbal, carnetele de muncă, care se regăsesc în
    arhiva serviciului, ca urmare a desfâşurării activităţii de scanare a acestora;
  • Soluţionează, în termen, petiţiile adresate serviciului, depuse la Registratura institutiei sau
    primite prin fax ori e-mail, conform Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002;
  • Respecta prevederile legale in vigoare cu privire la pastrarea confidentialitatii asupra datelor,
    informatiilor si documentelor referitoare la activitatea serviciului;
  • Respecta masurile de protectie a munci si P.S.I.;
  • Claseaza, arhiveaza si pastreaza documentele serviciului, in stricta concordanta cu legislatia
    in vigoare;
  • Indeplineşte  alte  atribuţii  prevăzute  de  dispoziţiile  legale  in  vigoare  sau  stabilite  de
    directorul executiv adjunct al Direcţiei economice, evidenţă contribuabili, ori de către directorul
    executiv, în legătură cu obiectul de activitate al compartimentului.

COMPARTIMENTUL ACHIZIŢII PUBLICE

Art.29. Atribuţii principale:

  1. Întreprinde demersurile necesare pentru înregistrarea/ reînnoirea/recuperarea înregistrării
    autorităţii contractante în SEAP sau recuperarea certificatului digital, dacă este cazul;
  2. Elaborează   şi,   după   caz,   actualizează,   pe   baza   necesităţilor   transmise   de   celelalte
    compartimente ale autorităţii contractante, programul anual al achiziţiilor publice şi, dacă
    este cazul, strategia anuală de achiziţii;
  3. Elaborează sau, după caz, coordonează activitatea de elaborare a documentaţiei de atribuire
    şi a strategiei de contractare, în cazul organizării unui concurs de soluţii, a documentaţiei de
    concurs şi a strategiei de contractare, pe baza necesităţilor transmise de compartimentele de
    specialitate;
  4. Îndeplineşte obligaţiile referitoare la publicitate, astfel cum sunt acestea prevăzute de Legea
    nr. 98/2016;
  5. Aplică şi finalizează procedurile de atribuire;
  6. Realizează achiziţiile directe;
  7. Constituie şi păstrează dosarul achiziţiei publice

SERVICIUL STABILIRI PRESTAŢII

Art.30. Atribuţii principale:

  1. Soluţionează dosare de înscrieri noi la pensie, pentru următoarele categorii: pensie pentru
    limită de varsta, pensie anticipată, pensie anticipată parţială, pensie de invaliditate şi pensie de
    urmaş;
  2. Soluţionează cereri de recalculare ori de  revizuire a drepturilor de pensie, in condiţiile
    prevăzute de lege: recalculări prin adăugare stagii de cotizare realizate după pensionare, treceri
    la pensie pentru limită de vârstă, schimbări de grad de invaliditate, modificări numar de
    urmaşi, revizuiri din oficiu ale drepturilor de pensie, etc.;
  3. Solutionează cereri de acordare/modificare de pensii de serviciu ori alte drepturi prevăzute de
    legi speciale;
  4. Verifică existenţa la dosar a cererii şi a tuturor documentelor prevăzute de lege;
  5. Analizează documentele din dosar sub aspectul legalităţii şi corectitudinii emiterii acestora;
  6. Stabileşte  vocaţia   la  pensie/indemnizaţie  conform   legii,   precum  şi  data  de   la  care  se
    acordă/modifică drepturile;
  7. Colaborează cu Direcţia economică, evidenţă contribuabili, în vederea stabilirii stagiului de
    cotizare şi a contribuţiei depuse;
  8. Introduce    complet    şi    corect    în    aplicaţia    informatică,    datele    din    dosar    necesare
    stabilirii/modificării drepturilor;
  9. în  vederea  calculării/modificării  corecte  a  drepturilor,   utilizează  în  mod  corespunzător
    aplicaţia informatică;
  10. Listează   decizia,   buletinul   de   calcul,   alte   documente   necesare,   după   caz,   verifică
    corectitudinea preluării datelor şi emiterii documentelor;
  11. Redactează adresa de corespondenţă, în vederea completării dosarului de pensionare, dacă e
    cazul;
  12. Colaborează   cu   compartimentul   evidenţă   contribuabili,   în   vederea   completării   dosarului   cu adeverinţele privind stagiul de cotizare realizat după data de 01.04.2001;
  13. In situaţiile prevăzute de lege, procedează la suspendarea plăţii pensiei sau încetarea acesteia şi
    emite decizii corespunzătoare;
  14. Verifică şi emite decizie pentru dosarele venite prin transfer din alte judeţe, în vederea punerii
    to plată, potrivit legii şi procedurii CNPP;
  15. Verifică documentele şi emite decizii, în cazul cererilor de modificare nume, tutore sau
    curator;
  16. Constituie debite în condiţiile legii şi emite decizii în acest scop;
  17. Urmăreşte scadenţarul privind pensiile de copii urmaşi şi soţii urmaşe pentru 6 luni, emite,
    după caz, decizii de modificare, suspendare sau încetare a drepturilor de pensie şi conexează la
    dosarul de urmaş, anual, adeverinţele de elev/student;
  18. Urmăreşte borderourile transmise de comisia de expertizare medicală, privind neprezentările la
    termenele de revizuire şi emiterea deciziilor de suspendare sau sistare a drepturilor de pensie
    de invaliditate;
  19. Intocmeşte şi completează Registrul decizier, pe categorii de lucrări, cu toate datele necesare
    identificării titularilor de pensie;
  20. Predă la arhivă, pe bază de semnătură, toate dosarele de pensii şi alte documente ce necesită
    arhivare;
  21. Verifica dosarele de pensii in cazul reclamatiilor si intocmeste documentatia de solutionare
  22. Verifica si testeaza programele informatice utilizate in stabilirea sau modificarea drepturilor de pensie;
  23. Colaboreaza cu comisiile organizate pentru acordarea de indemnizatii in baza unor legi speciale
  24. Transmite compartimentului plăţi prestaţii documentaţia necesară punerii în plată şi achitării
    drepturilor de pensie, pensie de serviciu şi a drepturilor prevăzute de legi speciale;
  25. Asigură informatizarea activităţilor proprii, conform strategiei CNPP;
  26. Urmăreşte şi transmite lunar modul de realizare a indicatorilor;
  27. Predă  la termen,  pe  bază de  borderou,  la registratură,  toate  deciziile  emise  la  nivelul
    serviciului;
  28. Indeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare sau stabilite de directorul executiv adjunct al Direcţiei stabiliri şi plăţi prestaţii, ori de directorul executiv, din domeniul său de activitate.

        COMPARTIMENTUL PENSII INTERNATIONALE

Art. 31. Atribuţii principale:

  1. Asigură  aplicarea  prevederilor  regulamentelor  europene  de  coordonare  a  sistemelor  de
    securitate socială şi ale acordurilor bilaterale de securitate socială la care Romania este parte,
    în domeniul pensiilor şi al ajutoarelor de deces.
  2. Participă la acţiuni cu caracter national şi international, în legătură cu aspecte referitoare la
    legislaţia internaţională în domeniul securităţii sociale în ceea ce priveşte acordarea şi plata
    pensiilor şi ajutoarelor de deces.
  3. Soluţionează, în colaborare cu alte instituţii şi autorităţi din Romania şi străinătate, probleme
    punctuale vizând aplicarea regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate
    socială, în domeniul pensiilor şi ajutoarelor de deces.
  4. Analizează şi răspunde, la sesizări, petiţii etc., referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor
    regulamentelor europene şi acorduri bilaterale in domeniul coordonării sistemelor de securitate
    socială în ceea ce priveşte acordarea şi plata pensiilor şi ajutoarelor de deces.
  5. Actualizează periodic rapoarte, chestionare şi situaţii statistice referitoare la activitatea de
    aplicare a regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială şi a
    acordurilor bilaterale de securitate socială la care Romania este parte, în domeniul pensiilor şi
    ajutoarelor de deces.
  6. Colaborează  cu   instituţii  de  asigurări  sociale  din  străinătate,  precum  şi  cu  organizaţii
    intemaţionale, pe linia documentării, a schimburilor de experienţă şi de informaţii reciproce, în
    vederea aplicării legislaţiei internaţionale în domeniul securităţii sociale în ceea ce priveşte
    acordarea şi plata pensiilor şi ajutoarelor de deces.
  7. Soluţionează, to colaborare cu alte instituţii şi autorităţi din Romania şi străinătate, probleme
    punctuale   vizând   aplicarea   prevederilor   instrumentelor juridice   bilaterale   in   domeniul
    securităţii sociale la care Romania este parte.
  8. Indrumă persoanele fizice cărora le revin drepturi şi obligaţii, ce decurg din regulamentele
    europene de coordonare a sistemelor de securitate socială şi din acordurile bilaterale de
    securitate socială la care Romania este parte.
  9. Completează formularele de legătură în aplicarea regulamentelor europene de coordonare a
    sistemelor de securitate socială şi a acordurilor bilaterale de securitate socială la care Romania
    este parte.
  10. Intreprinde demersuri necesare in vederea stabilirii, plăţii şi menţinerii to plată a drepturilor de
    pensie internaţională acordate to aplicarea regulamentelor europene de coordonare a sistemelor
    de securitate socială şi a acordurilor bilaterale de securitate socială la care Romania este parte.
  11. Colaborează cu comisiile organizate pentru acordarea de  indemnizaţii în baza unor legi
    speciale.
  12. Colaborează   cu   compartimentul   plăţi   prestaţii   to   vederea   punerii   în   plată,   achitării,
    suspendării, încetării drepturilor de pensie şi a ajutoarelor de deces.
  13. Indeplineşte alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale in vigoare sau stabilite de conducerea
    CNPP şi/sau casei teritoriale de pensii, din domeniul său de activitate

SERVICIUL PLĂŢI PRESTAŢII

Art.32. Atribuţii principale:

  1. Intocmeşte evidenţa necesară punerii în plată a drepturilor de pensie de asigurări sociale şi a
    drepturilor prevăzute de legi speciale (înscrieri noi, dosare venite din transfer, reluari în plată,
    etc.);
  2. Intocmeşte fişele de evidenţă analitică a drepturilor de asigurări sociale şi a drepturilor stabilite
    pe baza de legi speciale, a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii sociale, precum şi a
    obligaţiilor  beneficiarilor  de   pensii   către   terţe   instituţii;   operează  orice   modificare   în
    cuantumul drepturilor, datele de identificare a beneficiarilor şi modalitatea de plată;
  3. Efectuează transferul dosarelor la alte case teritoriale de pensii, conform procedurii stabilite de
    CNPP;
  4. Ţine evidenţa cererilor pensionarilor care solicită plata drepturilor prin conturi curente sau
    conturi de card deschise la alte instituţiile bancare cu care CNPP a încheiat convenţii şi
    comunică, prin Casa Judeteana de Pensii Galați, conturile la CNPP;
  5. Informează beneficiarii de pensii sau alte drepturi stabilite in baza legilor speciale, la nivel
    teritorial de posibilitatea efectuării plăţii pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale, prin
    conturi bancare sau de card;
  6. Asigură exportul prestaţiilor, în condiţiile legii şi convenţiilor încheiate în acest scop; de
    asemenea, gestionează problematica retururilor şi ţine evidenţa sumelor returnate;
  7. Intocmeşte tabelele cu mandatele poştale reţinute de la plată şi urmăreşte intrarea în conturile
    proprii atât a sumelor aferente acestor mandate, cat şi a celor aferente mandatelor neachitate;
  8. Analizează, lunar, cauzele neachitării drepturilor şi ia măsuri de suspendare sau încetare a
    plăţii, după caz;
  9. Organizează evidenţa taloanelor de pensie restituite lunar de postă;
  10. Primeşte, verifică şi înfiinţează titlurile executorii şi instituie popriri, în cotele legale, asupra
    drepturilor de asigurări sociale, în cazul în care terţele persoane cer executarea;
  11. Ţine evidenţa analitica, pe fiecare debitor in parte,   a debitelor din pensii şi altor drepturi de
    asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul de stat
  12. Recuperarea sumelor încasate  necuvenit cu titlu de prestaţii sociale,  în situaţia în care
    debitorul este beneficiarul unei pensii sau de drepturi stabilite in baza legilor speciale;
  13. Virează lunar terţilor sumele reţinute, în calitate de terţ poprit;
  14. Ţine evidenţa beneficiarilor de facilităţi privind reducerea costului transportului naval, fluvial
    şi pe cale ferată;
  15. Colaborează la fundamentarea proiectului bugetului asigurărilor sociale, bugetului de stat,
    precum şi pentru întocmirea contului de execuţie şi a bilanţului;
  16. Gestionează baza de date a pensionarilor sistemului public de pensii şi a beneficiarilor de
    drepturi prevăzute de legi speciale;
  17. Transmite la CNPP modificarile intervenite în situatia pensionarilor şi a beneficiarilor de
    drepturi stabilite in baza unor legi speciale, prin fişierele de modificări lunare şi borderouri de
    comunicări, în vederea administrării şi gestionarii bazelor centrale de date de plată a pensiilor
    din sistemul public, a altor drepturi prevăzute de legi speciale şi a drepturilor veteranilor de
    război, care se stabilesc şi se plătesc de Casa Judeteana de Pensii Galați;
  18. Verifică şi corectează, după caz, efectuarea indexărilor sau majorărilor generate a drepturilor
    beneficiarilor   sistemului public de pensii, a drepturilor beneficiarilor    prevăzute de legi
    speciale şi a drepturilor veteranilor de război, aflaţi în evidenţa Casei Judetene de Pensii Galati;
  19. Testarea procedurilor software – modulele necesare la nivelul Casei Judetene de Pensii Galati pentru administrarea şi gestionarea bazelor de date de plată a pensiilor din sistemul public şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, pe baza metodologiilor transmise de către direcţiile de specialitate ale CNPP.;
  20. Verifică şi corectează, după caz, aplicarea procedurilor software de verificare a coerenţei
    datelor din bazele de date de plata pensiilor din sistemul public şi a altor drepturi prevăzute de
    legi speciale şi de prevenire a fraudelor;
  21. Verifică şi corectează, după caz, aplicarea proceduri software de verificare şi control a
    identităţii şi stării beneficiarilor de pensii din sistemul public şi alte drepturi prevăzute de legi
    speciale,   In baza datelor fumizate de Centrul National de Administrare a Bazelor de Date
    privind Evidenta Persoanelor, în vederea prevenirii fraudelor;
  22. Asigură realizarea prevederilor convenţiilor de achitare a pensiilor şi a altor drepturi de
    protecţie socială, încheiate de CNPP şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale cu prestatorii
    serviciilor de achitare a drepturilor, în domeniul său de activitate;
  23. Transmite direcţiilor de specialiate din CNPP propuneri şi soluţii tehnice, în vederea reflectării
    acestora in programele – aplicaţii de plată a drepturilor de pensii şi a altor drepturi de asigurări
    sociale sau prevăzute de legi speciale;
  24. Participă la elaborarea/modificarea formatelor/conţinutului documentelor de plată a pensiilor
    şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale;
  25. Urmareşte periodic compatibilitatea dintre diferitele tipuri de pensii sau prestatii, precum şi
    dintre acestea şi salariu;
  26. Intocmeşte situaţia privind plăţile efectuate pentru drepturile de pensie, taxele poştale şi
    foloasele necuvenite, în cazul debitelor constatate;
  27. Stabileşte şi plăteşte ajutoarele de deces pentru pensionari, asiguraţi şi pentru membrii de
    familie aflaţi în întretinerea acestora;
  28. Intocmeşte listele cu sumele necesare achitării drepturilor de pensii şi a celor asimilate
    acestora;
  29. Verifică corectitudinea datelor preluate şi aplică viza de control financial” preventiv în vederea
    punerii în plată;

31.    Asigură informatizarea activităţilor proprii, conform strategiei CNPP;

32.    Indeplineşte alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare sau stabilite de directorul

executiv adjunct al Direcţiei stabiliri şi plăţi prestaţii, ori de directorul executiv, din domeniul

său de activitate.

DISPOZIŢII FINALE

Art.33. In functie de organizarea stabilită la nivelul Casei Judetene de Pensii Galati, directorul executiv poate face redistribuiri de atribuţii între compartimentele (serviciile) din organigrama aprobată.

Art.34. Directorul executiv va verifica actualizarea fişelor de post, conform prevederilor prezentului Regulament de Organizare şi Functionare.

Art.35. Directorul executiv, directorii executivi adjuncti şi şefii de servicii/compartimente răspund pentru nerespectarea prevederilor prezentului Regulament de Organizare şi Functionare, în condiţiile legii.

Art.36. Prezentul Regulamentul de Organizare şi Functionare al Casei Judetene de Pensii Galati este aprobat prin decizie de Directorul Executiv al Casei Judetene de Pensii Galati.

Art.37. Nerespectarea prevederilor Regulamentului de Organizare şi Functionare al Casei Judetene de Pensii Galati, atrage aplicarea formelor de răspundere în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.38. Intreg personalul din cadrul Casei Judetene de Pensii Galati răspunde de asigurarea securitătii si confidentialitaţii datelor prelucrate in exercitarea atributiilor conform Regulamentului European nr. 679/2016.

Art.39. Regulamentul de Organizare şi Functionare al Casei Judetene de Pensii Galati intră în vigoare la data de 29.05.2020 si va fi adus la cunostinta fiecarui salariat, pe baza de semnatura, respectarea lui fiind obligatorie pentru tot personalul institutiei, indifent de functie.

Art.40. Prezentul Regulament de Organizare şi Functionare, a fost aprobat prin Decizia nr. 2.269/29.05.2020 a Directorului Executiv al Casei Judetene de Pensii Galati.

Întocmit,

                                              Dumitru Leontin Emilian, C.A.M.B.P.

Skip to content